De la dial-up la Internet de mare viteză în educaţie!

Education_Future

Dacă am putut trece de la dial-up la internet de mare viteză şi suntem printre primii în lume, de ce nu am face acelaşi salt şi în educaţie?

Cred că în acest moment avem cel mai reformator şi cel mai curajos ministru al educaţiei pe care l-a avut vreodată Moldova. Am susţinut de la început reformele iniţiate de actuala echipă a Ministerului Educaţiei. Dar analizând mai atent lucrurile, am senzaţia că noi ne pierdem timpul cu repararea unei maşini, ba chiar a unei căruţe vechi de mai bine de un secol, în loc să ne gândim cum să facem să zburăm cu avionul. Îi punem termopane, aruncăm un lăptop în ea, scriem pe ea „Bine aţi venit!”, îi mai punem nişte cauciucuri noi în loc de roţi de lemn, dar ea tot căruţă rămâne, fără motor, fără GPS, cu un singur cal putere.

Dacă vrem să facem cu adevărat reformă în educaţie, trebuie să pornim de la întrebarea esenţială CU CE SCOP SE FACE EDUCAŢIA? LA CE NE FOLOSEŞTE? sau LA CE NE-AR PUTEA FOLOSI? Şi primii trebuie întrebaţi copiii. Poate doar ar trebui reformulată întrebarea în funcţie de vârstă, de exemplu: CE ŢI-AR PLĂCEA SĂ ÎNVEŢI? DESPRE CE EŞTI CURIOS SĂ AFLI MAI MULTE? CE AI VREA SĂ POŢI SĂ FACI? Ei, şi aici se aprind o parte din paiele din cap: Cuuuum să-i întrebăm pe cei mici??? Ei de unde să ştie ce le trebuie???(1.încredere?) Dar noi ăştia mari de unde ştim cum va arăta lumea peste 12 ani când termină ei şcoala sau chiar peste 17, dacă punem şi facultatea?????? Ei uite că aici apare o parte din răspuns: poate e mai puţin dacă nu deloc important ce fel de informaţii învăţăm şi mult mai important e să ştim să facem diverse chestii, inclusiv să învăţăm să gândim cu capul nostru, să avem părerile noastre şi să avem încredere în ele. În loc de teme de lucrare de control de genul „Explicaţi de ce „Mioriţa” este o perlă a creaţiei populare” mai bine să-i întrebăm pur şi simplu pe copii ce cred ei despre Mioriţa sau poate în general, îi interesează altă operă literară. Iar s-au aprins paile în cap? Cum să nu ştie copiii de Mioriţa??? Dar cine e în măsură să decidă Cine şi Ce trebuie să înveţe? (1.încredere? 2. libertate?).

E suficient să analizăm un pic ce spune psihologia modernă despre felul de a fi al omului şi neurologia despre cum funcţionează creerul nostru, ca să înţelegem că noi oamenii ne naştem UNICI fiecare în felul său, CURIOŞI şi cu DORINŢA şi NEVOIA DE A ÎNVĂŢA. Atenţie! Ne NAŞTEM cu dorinţa şi nevoia de a învăţa! Fiecare dintre noi.

Copiii nu trebuie impuşi sau făcuţi să înveţe, pentru că ei asta fac în continuu din momentul în care se nasc. Chiar şi când dormim în creerul nostru se întâmplă procese esenţiale pentru capacitatea noastră de învăţare, e timpul când lucrurile se aşează, iar creerul se limpezeşte de toxine şi face loc pentru noi cunoştinţe. Ceea ce înseamnă că odihna este la fel de importantă în procesul de învăţare, ca şi învăţarea în sine. Pentru specia umană e vital să înveţe pe tot parcursul vieţii. De aceea nu are niciun rost să speriem copiii cu note, lucrări de control sau examene. Acestea nu fac altceva decât să pună presiune şi să creeze stres, iar stresul e cel mai mare inamic al învăţării. Nu se poate face învăţare eficientă în condiţii de stres. Şi îi evaluăm cum, în baza unui barem? Acelaşi pentru toţi? Cât de relevant poate fi un barem, UN SINGUR barem pentru mii şi mii de copii şi TOŢI DIFERIŢI???

Our_education_system

Cât de buni nu ar fi specialiştii care lucrează la elaborarea unei curricule, ei nu pot prevedea nevoile de învăţare a mii şi mii de copii. Acelaşi lucru valabil şi pentru manuale. La ce ne foloseşte o ţară de oameni cu aceleaşi informaţii bagate în cap??? Nu ar fi mai interesant şi mai eficient să avem cca 4 milioane de minţi diferite, de personalităţi originale? Vă imaginaţi ce interesant ar fi să trăieşti în Moldova? Vă imaginaţi câte idei şi câte soluţii interesante s-ar naşte aici? Şi dacă azi copiii nu merg cu drag şi de bună voie la şcoală, ca şi profii, de altfel, nu ar trebui să ne întrebăm ce e în neregulă cu sistemul nostru de învăţământ? De ce a ajuns şcoala şi notele să fie Bau-bau cu care sunt speriaţi copiii?

Ei bine, veţi spune, şi dacă renunţăm la curriculă şi la note şi la examene ce punem în loc? Cum ar trebui să arate şcoala? Şcoala şi pedagogii nu trebuie să facă nimic altceva decât SĂ CREEZE CONTEXTE DE ÎNVĂŢARE şi CONDIŢII PENTRU DEZVOLTAREA FIREASCĂ  a fiecărui copil. Adică să nu încurce. Să nu strice ceea ce a pus natura în fiecare copil. Profesorii pot să propună, nu să impună şi mai pot să observe şi să fie atenţi la nevoile de învăţare a fiecărui copil pentru a-l ghida pe fiecare spre mai mult din ceea ce-l interesează. Şi ce mai pot face pedagogii e să colaboreze între ei pentru a ghida copii nu printr-o matematică, o literatură sau o chimie, ci să faciliteze contexte de învăţare complexe şi transdisciplinare, aşa cum este viaţa noastră. Noi, zilnic, acasă şi la serviciu nu rezolvăm probleme individuale de fizică, gramatică sau biologie, noi suntem implicaţi în procese complexe ce presupun cunoştinţe şi abilităţi din mai multe domenii deodată.

UIte, de exemplu finlandezii renunţă la predarea/învăţarea bazată pe materii şi trec la ceea ce se numeşte predarea fenomenelor. http://www.independent.co.uk/news/world/europe/finland-schools-subjects-are-out-and-topics-are-in-as-country-reforms-its-education-system-10123911.html Adică, în loc de lecţii separate de mate, literatură, geografie etc., elevii studiază fenomene complexe cum ar fi Uniunea Europeană sau „deservirea clienţilor”, ce implică cunoştinţe şi abilităţi multi şi transdisciplinare. Iar pentru profesori asta înseamnă să înveţe să lucreze în echipe. Şi în Finlanda sunt pedagogi care se opun reformei, dar ei au luat-o încet şi cu răbdare. Acesta e un exemplu de reformă ce porneşte de la întrebarea esenţială, CU CE SCOP SE FACE EDUCAŢIA? Şi dacă tot facem reformă în sistemul educaţional din RM, poate ar fi cazul să ne punem şi noi aceeaşi întrebare? Ce ar fi să ne angajăm în creearea unei şcoli cu adevărat moderne şi să nu pierdem timpul cu revizuirea unor manuale şi a unei curicule ce nu au nicio legătură cu realitatea secolului 21?

Ne vom trezi peste câţiva ani că avem table interactive în fiecare clasă, laptopuri pentru fiecare elev, dar învăţământ modern tot nu avem, că elevii şi profesorii în continuare merg cu scârbă la şcoală, fără să se întrebe la ce le foloseşte. Tehnologiile avansate sunt necesare, şcolile reparate şi dotate trebuie să fie normalitate în ţara noastră, dar asta nu va schimba principiile de funcţionare a unui sistem de învăţământ a cărui baze s-au pus în secolul 19. Şcoala trebuie regândită în funcţie de realităţile în care trăim şi cu deschidere spre viitor. Trebuie să schimbăm linia de telefon pe WiFi şi chiar conexiune prin satelit.

P.S. Elevă fiind într-o școală medie dintr-un centru raional, aveam mereu în cap o imagine a școlii perfecte. Discutam despre această școală a visurilor mele cu colegii mei și de multe ori găseam puncte comune. Pe parcursul anilor, această viziune despre cea mai bună școală se mai modifica, se mai completa. Pe atunci nu știam mai nimic despre psihologie și psihanaliză, despre educație pozitivă sau inteligență emoțională. Dar întotdeauna știam foarte clar că vreau să fie o școală în care contez eu-Copilul-Elevul, o școală în care părerile și dorințele mele contează pentru adulți. Și nu erau nici de departe vise despre munți de ciocolată sau timp petrecut în fața telvizorului la școală. Paradoxal(!) dar chiar și copil fiind îmi doream să învăț, doar că îmi doream să învăț lucruri cu adevărat interesante și utile, îmi doream să înțeleg la ce îmi folosește ceea ce învăț și îmi doream să încerc să fac diverse lucruri, nu doar să tocesc din cărți. Îmi mai doream să pot învăța de la TOȚI pedagogii mei respectul, demnitatea, deschiderea și nu autoritatea și obtuzitatea. Și iarăși paradoxal (!), dar aceleași lucruri și le doreau și colegii mei. Îmi amintesc că visam să nu stăm țintuiți în bănci la lecții, să putem circula prin clase, visam la o școală care să semene, mai degrabă, cu o casă mai mare, o școală care să fie caldăla propriu și la figurat, (în anii 90, am scris mult cu pixul înghțat printre degetele amorțite) și primitoare, în care putem și suntem încurajați să aducem tot felul de idei creative de ale noastre, ale elevilor și nu doar să executăm un program sau să fim actori în nişte evenimente planificate de profi.

Etichete:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

veronicatsurcanu

fata scrie poezie

Restart în Educație

Pe cine educăm, cum educăm și de ce?

Alo…BEBE! – despre maternitate altfel

Pe cine educăm, cum educăm și de ce?

cueducatiacefacem

Pe cine educăm, cum educăm și de ce?