Arhiva | Educaţie pentru fericire RSS for this section

Viaţa-i de vină sau viaţa-i divină

de Iulia Linga

Spune-mi care variantă îți este mai aproape, și eu o sa-ți spun cîte ceva despre tine.
Varianta 1 – Viața-i de vină: Ești fericit în viață doar atunci cînd obții ceva nou: o relație, o mașină, un post mai bun, o vacanță etc. Dar între aceste fericiri de scurtă durată, te plictisești la serviciu, cei din jur nu te prețuiesc la justa ta valoare, țelurile stabilite îți cer mult mai mult efort decît crezi tu că merită; soarta nu este prea blîndă cu tine, oferindu-ți mai multe situații neplăcute, decît cadouri; ai o stare de sănătate satisfăcătoare, dar știi că e loc de mai bine; crezi că vecinul conduce mașină de lux, pentru că are mai mult noroc în viață etc.
Varianta a doua – viața-i divină: ești recunoscător pentru faptul că te-ai trezit astăzi; toți din jurul tău te admiră și sunt gata să te ajute; ești prețuit la locul de muncă; fiecare obstacol devine o provocare ce îți permite să-ți dezvolți și mai mult personalitatea; ai încredere în tine; ai un mod decent de viață; visurile se împlinesc ușor, te simți plin de energie și fiecare zi îți aduce surprize plăcute.
În care variantă te recunoști? Dar în care ți-ar plăcea să trăiești?
Diferența între cele două moduri de viață este cea dintre jertfă și stăpîn. Spun asta pentru că am simțit pe pielea proprie ce înseamnă fiecare dintre cele două variante. La început aparțineam primei tabere și ”viața era de vină în tot ce nu imi reușea”. Apoi am trecut printr-o perioadă în care balansam de la o variantă la alta, avînd momente de înaripare dar și căderi dureroase. Ca în sfîrșit să imi aleg conșient să fiu adeptă la cea de-a doua tabără și să cred că ”viața este cu adevărat divină în toate manifestările ei.”
Această trecere nu a fost rapidă și nici ușoară. Am urcat treptat în sus, pe spirală, cu perioade cînd băteam pasul pe loc, sau chiar, mă întorceam cu kilometri întregi în urmă. Cu timpul, însă, balanța a început să se încline tot mai mult spre varianta cu numărul doi. Și acum voi fi bucuroasă să împărtășesc experiența mea, în speranța că va fi utilă cuiva.
Deci, să vedem ce am schimbat în gîndire, asfel încît, viața și-a schimbat radical atitudinea față de mine:
1. Am început să observ lucrurile bune din jurul meu, ignorîndu-le intenționat pe cele care imi displac. Aplicația practică: Îmi urmăresc gîndurile și de fiecare dată cînd prind vre-o unul de genul: ”nu imi place cum m-a tratat această persoană” zic ”HOP! ia să vedem ce pot găsi bun la persoana respectivă” Dacă nu găsesc nimic pozitiv în acea situație, imi transfer forțat gîndul la ceva plăcut.Exercițiile de acest gen, trec treptat în obișnuință, pentru că modul critic de gîndire, a fost și el învățat, doar într-o perioada cînd nu ne dădeam seama.
2. Am început să prețuiesc ceea ce am și să mulțumesc chiar și pentru lucruri elementare.   Aceasta însă nu mă oprește să vreau mai mult, dorință care este firească pentru toți oamenii. Eu am înțeles că atîta timp cît nu sunt recunoscătoare pentru ceea ce am, nu voi primi nimic mai mult. Aplicația practică: pentru a obține un serviciu mai bun, trebuie să mă învăț al prețui pe cel care-l am: să găsesc cît mai multe avantaje care mi le oferă, să văd calitățile bune ale colegilor și ale șefului; să înțeleg că pentru altcineva, serviciul dat poate fi unul de vis. Primirea și mulțumirea pentru ceea ce ai deja, îți deschide o ușă nouă care te aduce mai repede spre ceva mai mult, pe care ti l-ai dori. Aceeași atitudine trebuie aplicată în toate domeniile vieții. La început acest ”mulțumesc ” va suna cam sec, spus din obligație fără a avea nivelul de încredere necesar. Dacă însistăm, însă, el se va umple de sens, inspirație și de profunzimea recunoștinței adevărate. Așa dar, poți să crezi sau nu, dar pînă nu încerci și nu insiști, nu o să știi niciodată cît de eficient poate fi.
3. Am crezut ferm că este cineva care are mereu grijă de mine. Poți să-i spui cum vrei: Dumnezeu, natură, univers, Crișna, Buda etc, nume sunt multe, sensul este unul. Există o forță supremă, întotdeauna pozitivă, gata să ne împlinească dorințele în cel mai favorabil mod. Forța care ne apără și ne susține în fiecare clipă. Și este doar opțiunea noastră de a simți această dragoste pentru noi, sau nu. Aici imi vine în minte o povestioară citită undeva: ” după moarte un om ajunge la Dumnezeu și îl întreabă: Unde ai fost doamne tu cînd te chemam? Dumnezeu îi răspunde ” am fost mereu lîngă tine” și îi arată că peste tot în urma omului sînt încă o pereche de urme. Iar omul întreaba: ” dar uite aici, cînd mi-a fost mai greu de ce sînt numai o pereche de urme, de ce m-ai lăsat? La care Dumnezeu îi răspunde: ”Ingratule, în aceste momente te-am dus în brațe”. DE cînd am înțeles că nu sunt singură vis a vis de toate problemele, povara vieții a dispărut. Un alt citat minunat este ; Nu-i spune Dumnezeului tău cît de mare este problema , Spune-i problemei tale, cît de mare este Dumnezeul tău.”
4. Am renunțat la critică și judecată. Aceasta am reușit-o prin conștientizarea faptului că gîndurile mele negative, nu afectează pe nimeni, decît pe mine însumi. Orice critică și apreciere negativă sunt ca un bumerang, care cu cît mai înverșunat îl arunc, cu atît mai dureros mă va lovi tot pe mine. Fiecare gînd negativ trimis în univers, este ca o rîndunica, care va veni întodeauna acasa, își va face cuib și va scoate pui. Nu sînt eu aceea care trebuie să dau o notă la tot ce se petrece în jurul meu, dar sunt aceea care descoperă cu admirație cît e de perfectă lumea în care trăiesc.
5. Am reînviat copilul din mine. Am renunțat la o atitudine serioasă care o îmbrăcasem după ce am considerat că m-am maturizat. Am reînceput să mă bucur de lucrurile simple, să percep viața ca pe un joc, cu diferite oportunități noi de învățare.
6. Mi-am permis să visez. Am început să găsesc dovezi că dorințele arzătoare, ținute în minte o anumită periodă de timp, hrănite cu atitudini pozitive și încredere în forța supremă – se materializează garantat, mai devreme sau mai tîrziu. Suntem doar noi ce ce ținem în focusul atenției problemele cotidiene sau visele majore. Eu am ales visul și de fiecare dată cînd fac această alegere, ajung ecolo unde vreau să fiu.
7. Am realizat că dragostea conduce lumea. Aici nu mă refer doar la dragostea dintre bărbat și femeie, ci la orice dragoste: de prieteni, de părinți, rude, copii, natură, hobi, printr-un cuvînt – față de viață. Mi s-au memorizat cuvintele preotului la cununia mea, cuvinte simple, dar care exprimă în profunzime ideea ce vreau s-o expun. După ce a încheiat slujba preotul a spus: ” Iubiți-vă și făceți ce vreți”.Și așa este. Tot ce este făcut din dragoste este plin de har și inspirație.
8. Am învățat să urmez glasul inimii. Am încercat să deslușesc înăuntrul meu dorințele care-mi aparțin cu adevărat mie, nu cele de care m is-au inspirat, sau de care m-am molipsit. Am dat la o parte toate scenariile, rolurile, tiparele care le impune societatea și am început să trec totul prin inimă. M-am convins că de fiecare dată cînd rațiunea lua supremația asupra inimii, regretam mai tîrziu (nu mă refer doar la relația cu partenerul ci la oricare situație din viață). Inima fiecărui om are glas, doar că trebuie să ne învățăm să-l auzim.
9. Mi-am asumat responsabilitatea pentru tot ce mi se întîmplă. Renunțarea la blamări, învinuiri mi-a permis să- iau controlul asupra vieții în propriile miîni. Atunci cînd spui că altcine este responsabil pentru ce ți se întîmplă, lași cîrma din mînă. Constați că viața-i grea, că sunt multe pietre de care te lovești, că ai greșit direcția etc. Dar cum crezi că s-ar schimba situația dacă ai lua ferm cîrma în mînă?
10. Am învățat să trăiesc ”aici și acum” . Nu las gîndurile să alerge haotic între analiză, amintiri, judecăți, previziuni. Le țin lîngă mine și mă focusez la ceea ce am acum în acest moment. În așa fel simt că trăiesc din plin și că nu ratez nici o clipă din ceea ce am mai scump – viața.
Schimbarea atitudinii măcar într-un punct dintre cele descrise, va aduce schimbari esențiale și pozitive în viața ta. Deși nimic nu se obține fără un oarecare efort, rezultatele vor întrece orice așteptări.
Pentru mine, asimilarea modului nou de gîndire este echivalent cu trezirea din somn. Atunci cînd deschizi ochii, te uiți cu admirație în jur și constați ”VIAȚA-I DIVINĂ”.

Reclame

Scrisoare către copilul meu

de Iulia Linga

Te iubesc, copilul meu, pînă la soare şi inapoi…

De cînd ai aparut tu, mi-ai dat toata viaţa peste cap.Toate credinţele mele, adunate timp de 30 de ani, au început să se spargă ca nişte baloane de săpun. Mai întîi balonul „că pot să deţin controlul”, apoi „că exista perfectiune” şi tot aşa unul cîte unul, mi-ai zdruncinat puternic baza de credinţe pe care se construia viaţa mea adultă.

Ai venit şi am simţit de parcă mi-a turnat cineva în cap o căldare de apă, rece ca ghiaţa. Da, din aia care te trezeşte la viaţă…Dar de ce? Pînă acum nu trăiam?  Nu, era o existenţă ca prin vis. Într-un somn în care eram atît de departe plecată de la MINE, încît am şi uitat cum trebuie să fie.

Acum, mă uit în ochii tăi limpezi şi clari, deşi nu ai nici trei luni împlinite pe acest pămînt, dar în ei văd toată înţelepciunea, care mi-a lipsit în toţi aceşti ani. Mă uit în ei şi îţi promit că nu o să te sufoc cu dragostea mea şi o să te las să Fii aşa cum Eşti. Am să-mi muşc limba, de fiecare dată, cînd în loc să te înţeleg, o să vreau să-ţi spun că greşeşti. Şi o să te las să greşeşti, forţîndu-mă să fac un pas în urmă, de fiecare dată cînd o să simt că poţi să o faci singur…

Ştiu sigur că o sa-mi fie foarte greu, cînd o să fiu epuizată fizic şi moral, să nu dau vina pe tine, dar o să strîng pumnii şi promit, să nu o fac.

Am să fac tot posibilul să îţi alegi în viaţă ceea ce o să te reprezinte pe tine. O să umblu cu o cretă imaginară după mine, pentru a trasa clar, graniţa între vieţile noastre.

Îţi promit să nu înlătur orice obstacol din drumul tău, oricît de tentată nu aş fi, scuzîndu-mi acţiunile egoiste cu dragostea ce ţi-o port. Orice antrenament fizic sau psihologic, te va face să devii mult mai puternic.

Îţi jur că am să încerc să-mi caut şi îmblînzesc proprii demoni, în loc sa-i caut la tine.

Am să încerc să sap tot mai adînc în sufletul meu, pentru a bandaja toate rănile copilăriei, care mai sîngerează. De fiecare dată cînd vei apăsa pe una din aceste răni, cu dinţii incleştaţi şi lacrimi în ochi, am să încerc să înţeleg „De ce mă doare atît de tare?”, în loc să te rănesc şi pe tine cu aceleaşi arme cu care m-au rănit pe mine. Am să transform NEŞTIINŢA în ŞTIINŢĂ.

Nu o să te las să-ţi dedici viaţa unei ocupaţii, doar pentru bani.  O să te las în pace doar cînd o să-ţi văd ochii sclipind de inspiraţie, în ceea ce faci.

Nu o să scuz, niciodată, lipsa curajului de a mă autorealiza cu necesitatea îngrijirii tale.

O să mă învăţ să mă respect şi să mă iubesc, aşa cum sunt, şi asta tot pentru tine.

Pentru Tine am să caut fericirea  şi Dumnezeul din mine, pentru ca să înveţi cum se face, nu doar din cuvinte.

Promit că nu o să conteze ce zice lumea din jur şi o să fiu cu tine, apărîndu-ţi spatele, ca să ştii că eşti iubit aşa cum eşti. Să nu ai niciodată golul în suflet că eşti abandonat acolo unde ai avut cea mai mare necesitate de sprijin. Atunci cînd nu o să poţi să te iubeşti pentru ceva ce ai făcut rău, eu o să pot.

Îţi jur să mă învăţ să mă bucur de lucruri mărunte şi să nu aştept fericirea, ci să mi-o creez singură, aşa cum faci tu, copilul meu înţelept.

Promit, uitîndu-mă în ochii tăi senini, să încerc să te cunosc aşa cu eşti, nu aşa cum vreau eu să te văd.

Nu o să te impun să mă respecţi, doar pentru că eu m-amnăscut mai înaintea ta, căci dincolo de planeta asta, poate ai trăit mult mai multe vieţi decît mine.

Promiţînd toate astea, sper să nu uit că scopul meu în această viaţă nu este să te educ, ci să te IUBESC.

 

Îţi mulţumesc, copilul meu, pentru că exişti şi mă simt, cu adevărat, binecuvîntată că m-ai ales.

SĂ FIŢI CUMINŢI ŞI ASCULTĂTORI, DRAGI COPII!!! CĂ ALTFEL…

cand-copilul-nu-este-cuminte-273133Eu nu înţeleg de ce calitatea supremă a unui copil în societatea noastră e să fie ASCULTĂTOR? (Adevărul e că nu doar în societatea noastră, dar acum mă interesează capra noastră, mai mult de cât a vecinului). Copiilor chiar şi la zilele lor de naştere li se doreşte să fie ascultători. Chiar şi azi la 1 septembrie, pe la careuri cred că n-au uitat să le amintească. L-am văzut şi pe Marian Lupu într-un reportaj cum le spune unor copii cărora le duce cadouri, ca să-şi facă reclamă, că tre să-i promită că vor fi şi mai cuminţi. Interesant, şi dacă nu vor fi, nu le va mai duce cadouri? Copiii trebuie să asculte de părinţi, de bunici, de nani, de educatoare, de învăţătoare, de profesori şi în general de cei mai mari şi… tăt a sî şie ghini în viaţa ta, toate cele bune te vor năpădi. Numa să şii ascultător. Ai înţeles??? Unde bagi dejitili??? Eu şi-am grăit cu tine? N-a să-ţi mai cumpăr nică şi nana n-o să-ţi mai aducă cadouri şi nici Marian Lupu.

Şi dacă toată copilăria asculţi, asculţi şi tot asculţi, când naiba înveţi să gândeşti cu propria minte? Neuronii tăi când mai formează legături diferite de a celor care te învaţă să asculţi? Şi asta în condiţiile în care toţi aceşti adulţi îi doresc copilului să aibă o viaţă mai bună decât a lor, după principiu „Poate măcar copchii noştri deam or trăi mai ghini!”. Nu, dragi părinţi, bunici şi pedagogi, copchii ăştia ascultători nu vor trăi mai bine decât voi, pentru că vor fi la fel de umili şi incapabili să-şi formuleze propriile gânduri şi inhibaţi în a-şi urma propriile dorinţe şi vise. Fiind ascultători în relaţia cu voi, vor fi la fel de acultători şi în relaţia cu şefii lor, cu funcţionarii şi politicienii corupţi şi nu vor avea soluţii pentru aceste probleme, pentru că ei nu au învăţat să gândească, să facă, să greşească, să reuşească, ci doar să asculte. Şi ne mai mirăm de ce nu putem ieşi din crize succesive sute de ani la rând? De ce câştigă comuniştii şi de alde voronin au priză la public?

Culmea e că în limba română expresia „cu minte” a devenit cuvântul „cuminte”. Adică a avea minte, a fi deştept în percepţia noastră egalează cu a fi umil şi ascultător. Îmi vine să turb, nu alta!!! Mă întreb la ce moment din istoria noastră, s-a produs această adaptare. Da, ştiu, tătarii, turcii, ruşii, toţi îs devină, toţi au vrut mereu ceva de la noi şi noi ne-am adaptat cum am putut ca să supravieţuim. O fi. Dar eu dacă aş fi Academie de Ştiinţe şi în special Institut de Filologie, aş trece cuvântul „cuminte” la categoria arhaisme şi aş recomanda scoatere lui din uz. Asta cred că ar fi prima reformă CU MINTE şi deloc CUMINTE.

Să scriem O POVESTE DESPRE ÎNCREDERE

Acum câteva luni când am început să discut tot mai intens despre educație cu diversă lume, oamenii mă priveau, după care aruncau o privire în jos spre burtica mea care se ițea tot mai evident și îmi spuneau cu un zâmbet complice: ”Îți faci griji pentru viitor?” sau ”Pregătești terenul?” Adevărul e că lucrurile au coincis. Defapt, preocuparea mea pentru educație a început odată cu acumularea frustrărilor din timpul școlii. Pe când eram în clasa a 8-a, a 9-a ”pierdeam” ore întregi explicându-i lui tata cum aș vrea să fie școala mea. Îi explicam că eu vreau să merg la școală și vreau să învăț o groază de chestii, dar vreau s-o fac într-un fel plăcut și creativ și nu ca o corvoadă, iar la școală vreau ca părerile mele să fie ascultate și să conteze. Atunci nu știam nici un fel de teorii despre educație și nici youtube nu aveam ca să văd ce zic specialiștii despre acest subiect. A urmat facultatea,  cu alte strategii despre educație născute în capul meu (chiar dacă acolo am avut parte de ceva mai multă libertate). A urmat și după-facultatea când toată lumea mă întreba dacă nu fac sau nu am făcut master (asta dacă nu întrebau când mă mărit). Am ajuns în sfârșit la master, după 5 ani de la luarea licenței. Dar n-am putut. De această dată nu am mai putut să mă conformez. După două semestre frecventate selectiv, am renunțat (nu fără mustrări de conștiință la acea vreme). Astăzi sunt foarte mândră de decizia mea și mai ales de faptul că am avut încredere în alegerea mea._MG_5389

Ziceam că lucrurile au coincis. A coincis ieșirea la iveală a preocupării mele tot mai intense pentru educație și a capacității mele de a da formă viitorului, la propriu. E adevărat, că această capacitate, în proces de rotunjire continuă în ultimile luni, îmi dă, într-un mod aproape miraculos, o energie deosebită și o motivare care mă face să cred că sunt pe calea cea dreaptă. De când am început să mă gândesc intens la proiecte educaționale pe care aș vrea să le fac, o clipă nu am avut senzația că nu voi reuși sau că nu aș face ce trebuie. Am început, încă acum mai bine de un an, cu idei despre și pentru casa bunicilor, care a rămas în grija copiilor și a nepoților și căreia am vrea să-i redăm viață, organizând în ea activități educative și culturale pentru oamenii din sat, dar mai ales pentru copii. Am și încercat de câteva ori și reacțiile au fost încurajatoare. Deși încă nu am pus pe roate activitățile de acolo, din start m-am gândit că asta nu ar fi deajuns. Am simțit că e nevoie de ceva mai mult. Și iată-mă astăzi, în ajun de Prima neConferință Upgrade în Educație când reacțiile sunt și mai multe, și mai încurajatoare, iar convingerea mea că sunt pe calea cea dreaptă se consolidează și mai mult.

Oamenii sunt interesați de educație, îi preocupă și chiar îi doare. Unii știu exact ce vor, alții încă nu au conștientizat, dar au o intuiție care le spune că s-ar putea și altcumva, și mai fain.

Unde aș vrea să ajung pornind pe această cale? Mai sunt câteva săptămâni până voi începe cu adevărat să înțeleg care este sensul din spatele expresiilor ”responsabilitate pentru viitor”, ”grija pentru copiii noștri”, pe care colegele mele cu care am pornit Upgrade în Educație o știu deja. Ceea ce știu acum cu siguranță este că copilul meu încă n-a citit nicio carte despre Cum să…. Cum să te descurci în apele amniotice ale mamei, Ce să faci când mama te poartă pe la o groază de întâlniri, dă telefoane și stă la calculator, Cum să te naști fără traume sau Cum să comunici cu moașa și restul personalului din maternitate. Nici cărți despre supt, dormit și stat în brațe nu i-am luat. Și vor fi încă multe alte lucruri importante pe care copilul meu, ca toți copiii din lumea asta le va ști miraculos, dar atât de firesc, cumva de undeva: cum să învețe să meargă, să vorbească sau să deosebească o față veselă de una tristă. Vreau să știu să am încredere în copilul meu și să știu să-mi păstrez această încredere în orice circumstanță. Asta vreau. Pentru că dincolo de orice, o poveste de succes despre educație este o poveste despre ÎNCREDERE.

Cum să STAI CUMINTE la doi ani și jumate!

Zilele astea am stat la coadă într-o instituție publică vreo 45 de minute. Înaintea mea era o mamă cu o fetiță de vreo doi ani și jumate.

bored-kids1

Copilul își tot căuta activități: punea întrebări, sărea prin pătratele de gresie de pe podea, zâmbea oamenilor din jur, se încăpățâna să stea cu călcâiele pe scaun după ce maică-sa ia zis pe un ton apăsat să le dea jos pentru că se supără tanti de la pază pe noi, după care i-a explicat că așa își murdărește hainele. Fetița s-a uitat repede la tanti de la pază să vadă dacă se confirmă temerea mamei, după care s-a mai jucat cu o lanternă roz care proiectează personaje din desene animate pe pereți, a mai explorat holul instituției numai vreo 10 secunde, pentru că maică-sa a strigat-o, speriată să nu se piardă copilul în sala de vreo 10 m2. Și când copilul a mai avut o încercare de diversificare a activităților sale, mama s-a răstit: Gata! Ți-ajunge cât te-ai jucat până acum. Șez locului! Stai cuminte!!!

Noi, adulții, când stăm locului, ne gândim la tot felul de chestii (și tot ne plictisim la un moment dat, mai ales când nu stăm de bună voie), dar un copil, la ce poate medita la cei doi ani și jumate ai săi? 🙂 Voi vă amintiți ce gânduri aveați la acea vârstă și cât timp petreceați în ‘meditații’? 🙂

 

E posibilă educaţia fără pedeapsă? Dar fără recompense?

A pedepsi sau a nu pedepsi copiii? Putem educa fără să aplicăm pedepse sau să oferim recompense? Unde este hotarul între libertate şi învăţarea unor reguli? Putem să-i învăţăm pe copii reguli fără să-i pedepsim sau fără să le oferim recompense? Întrebări valabile atât pentru părinţi şi bunici, cât şi pentru pedagogi. Iată ce spun specialiştii. Vă invit să analizaţi două poziţii:

Soluţiile Alethei Solter pentru educaţia fără pedepse şi recompense

Medicul pediatru Komorovski despre pedeapsă

Mai multe despre educaţia necondiţionată (fără pedepse şi recompense) aflaţi şi din interviul cu psihologul Alfie Kohn, autorul cărţii Parenting Necondiţionat, în emisiunea Garantat 100%. (pe YouTube găsiţi şi următoarele 3 părţi ale emisiunii)

CÂTE TIPURI DE INTELIGENŢĂ AVEM?

Horward Gardner e un nene psiholog care la începutul anilor ’80 a răsturnat ideile despre inteligenţă care existau până atunci. El a refuzat să creadă că inteligenţa e de un singur fel şi că ar putea fi măsurată cu ajutorul unor teste standartizate, cum sunt cele care măsoară IQ-ul. El a lansat Teoria Inteligenţelor Multiple. În viziunea lui, fiecare om are cel puţin 9 tipuri de inteligenţă, cu diferit grad de dezvoltare. Cam aşa:

Tipuri_de_Inteligenta

Alţii au detaliat aceste tipuri de inteligenţă şi au găsit vreo 27. ŞI CÂND TE GÂNDEŞTI CĂ LA NOI, ŞCOALA DEZVOLTĂ DOAR 2 TIPURI DE INTELIGENŢĂ (linvistică şi logico-matematică ). IAR CEI CARE NU AU NICI UNA DIN ASTEA ŞI LE AU PE RESTU SUNT NIŞTE RATAŢI DIN PERSPECTIVA SISTEMULUI EDUCAŢIONAL DE LA NOI ŞI NU AU ŞANSA SĂ IA BAC-UL CU O NOTĂ SATISFĂCĂTOARE. CĂ DOAR N-OM DA BACUL LA EDUCAŢIA FIZICĂ, MUZICĂ ŞI RELAŢII INTERPERSONALE!!! În aceste condiţii ne putem imagina cât de reprezentativă este media de la BAC şi notele la alte examene pe care le susţinem de-a lungul studiilor pentru ceea ce suntem şi ce putem face. Dacă stau să mă gândesc acum, la nici un job la care m-am angajat (de scurtă sau lungă durată) şi eu am schimbat vreo 5 până acum, nimeni nu m-a întrebat de media la examenul de licenţă. Nici măcar despre tema lucrării de licenţă nu m-a întrebat nimeni. 

Mai multe detalii despre Teoria Inteligenţelor Multiple găsiţi aici:

veronicatsurcanu

fata scrie poezie

Restart în Educație

Pe cine educăm, cum educăm și de ce?

Alo…BEBE! – despre maternitate altfel

Pe cine educăm, cum educăm și de ce?

cueducatiacefacem

Pe cine educăm, cum educăm și de ce?

%d blogeri au apreciat asta: