Arhiva | Inteligenţă emoţională RSS for this section

Cum ar trebui să fim educați ca să fim fericiți?

Image

Ce urări îşi fac oamenii cel mai des la sărbători sau cu diverse alte ocazii?

Cu riscul de a ne repeta, parcă nu găsim nimic mai bun a ura celor dragi decât:

–         Sănătate! (că-i mai bună decât toate!)

–         Fericire!

–         Cei dragi să-ţi fie mereu aproape!

–         Prieteni adevăraţi!

–         Bani! adică prosperitate

–         Succese în ceea ce faci (realizări profesionale)!

–         şi în proporţii diferite – Noroc!!!

Banal, dar parcă nu chiar lipsit de sens!

Dar întrebarea mea nu este despre originalitate, ci despre ce învăţăm de-a lungul vieţii despre toate acestea? Ce învăţăm despre sănătate, fericire, relaţiile cu cei dragi, prosperitate şi succes, în familie şi la şcoală? Putem învăţa despre toate astea şi dacă da, cum?

Cum ar trebui să fim educaţi de părinți, bunici și profesori ca să ştim să fim sănătoşi, fericiţi, să fim în relaţii bune cu oamenii care ne înconjoară, să fim prosperi şi să reuşim în domeniile în care activăm?

Neîncrederea că toate acestea ar depinde direct de noi, ne îndeamnă să adăugăm la urările noastre un strop sau un car de noroc, în speranţa că soarta va avea grijă de cel căruia îi dorim tot binele din lume.

Şi cât de la voia întâmplării nu ni s-ar părea toate aceste premize ale unei vieţi frumoase, în lumea noastră, există suficiente cunoştinţe despre fiecare dintre aceste aspecte. Oamenii nu doar şi-au dorit dintotdeauna să fie mai sănătoşi şi mai fericiţi, dar au încercat şi să afle ce se poate face în acest sens.

La şcoală, de mici, suntem păcăliţi că fericirea şi împlinirea noastră ar depinde de cât de bine ştim să rezolvăm ecuaţiile cu două necunoscute şi cât de frumoase ştim să facem introducerile la comentariile literare (că restul oricum e copiat de prin tot felul de cărţi). Şi astfel, suntem înscrişi într-o cursă după note maxime, suntem apreciaţi şi lăudaţi şi arătaţi la televizor dacă luăm BAC-ul cu 10 pe linie, admiraţi când absolvim facultatea cu brio, după care mai facem vreo 2 masterate şi cel puţin un doctorat la diverse universităţi din afară şi nu ştiu de ce după toate astea oricum nu suntem fericiţi. Probabil nu am făcut facultatea sau masterul care trebuia, îşi spun unii, cuprinşi de o mie de îndoieli privind parcursul ales şi tot amânând momentul când vor intra în viaţa reală, aplicând la încă o facultate. Termină prin a-şi găsi un job sigur şi poate bine plătit, sperând la avansări pe scara ierarhică, direct proporţionale cu stresul şi timpul petrecut la serviciu şi nu cu familia (dacă au apucat să şi-o facă) şi continuând să se întrebe ce trebuie să mai facă ca să fie fericiţi sau când în sfârşit vor începe o viaţă fericită. Când? De la o luni, după Anul Nou sau imediat ce te întorci din vacanţa în care ai obosit şi mai tare, aşa cum ţi-ai promis de o mie de ori sau după operaţie şi după ce închei cursul de tratament de 2 luni, asta dacă ai reuşit să ajungi la medic şi ţi-au ajuns banii de medicamente.

Şi de ce învăţăm atât de puţin despre sănătate la şcoală şi mai nimic despre emoţiile, trăirile noastre și ce este fericirea, despre cum să relaţionăm cu ceilalţi, despre cum să ne cunoaştem pe noi şi să-i înţelegem pe alţii? Nu există nici o materie despre gestiune, a timpului, a banilor şi nimeni nu ne întreabă ce ar însemna succesul în viziunea noastră.

Cred că de aici trebuie să înceapă reforma în educaţie! Da, e bine să adaptăm programa la nevoile pieţii şi să avem mai multe materii practice, dar nu putem să continuăm să vedem elevii doar ca viitoare instrumente de lucru în cadrul unei economii. Dincolo de medici, ingineri, manageri, profesori, croitori, strungari, agricultori, noi toţi suntem, în primul rând, oameni şi avem dorinţe atât de fireşti: vrem să fim fericiţi şi sănătoşi, să-i avem pe cei dragi alături şi să avem relaţii frumoase cu ei şi da, după asta vrem să fim şi prosperi şi să reuşim în ceea ce facem. Și toate astea depind atât de puțin de media la BAC. Să punem carul şi boii la locul lor şi să înţelegem că un copil fericit are mai multe şanse să înveţe să rezolve o ecuaţie cu două necunoscute şi nu invers. Să învăţăm să învăţăm, după care fiecare dintre noi va putea învăţa orice îl interesează.

În lumea asta mai mult sau mai puțin modernă există suficiente cunoștințe despre inteligența emoțională, adică capacitatea noastră de a percepe și gestiona emoțiile pe care le trăim și există chiar programe adaptate pentru școli. Și asta pentru că oamenii de știință au dovedit că inteligența emoțională este mai importantă în atingerea succesului, decât cea academică, măsurată în IQ, ceea ce explică mirarea profesorilor cum de Nătărăul ăla care nu putea scrie o compunere a juns Șef.  Există chiar și programe în care înveți ce este fericirea sau cursuri despre managementul timpului și a banilor, inclusiv pentru copii și tineri, există programe despre valori și obiective, ca să nu mai spun despre programele practice de comunicare în diverse contexte ale vieții sau cele de sănătate. Totul e să vrem. Să vrem să educăm oameni și nu doar reprezentanți ai unor profesii și meserii.

Reclame
veronicatsurcanu

fata scrie poezie

Clubul Parintilor Constienti

despre parentare centrata pe comunicare si relationare

Restart în Educație

Pe cine educăm, cum educăm și de ce?

Alo…BEBE! – despre maternitate altfel

Pe cine educăm, cum educăm și de ce?

cueducatiacefacem

Pe cine educăm, cum educăm și de ce?