SĂ FIŢI CUMINŢI ŞI ASCULTĂTORI, DRAGI COPII!!! CĂ ALTFEL…

Eu nu înţeleg de ce calitatea supremă a unui copil în societatea noastră e să fie ASCULTĂTOR? (Adevărul e că nu doar în societatea noastră, dar acum mă interesează capra noastră, mai mult de cât a vecinului). Copiilor chiar şi la zilele lor de naştere li se doreşte să fie ascultători. Chiar şi azi la 1 septembrie, pe la careuri cred că n-au uitat să le amintească. L-am văzut şi pe Marian Lupu într-un reportaj cum le spune unor copii cărora le duce cadouri, ca să-şi facă reclamă, că tre să-i promită că vor fi şi mai cuminţi. Interesant, şi dacă nu vor fi, nu le va mai duce cadouri? Copiii trebuie să asculte de părinţi, de bunici, de nani, de educatoare, de învăţătoare, de profesori şi în general de cei mai mari şi… tăt a sî şie ghini în viaţa ta, toate cele bune te vor năpădi. Numa să şii ascultător. Ai înţeles??? Unde bagi dejitili??? Eu şi-am grăit cu tine? N-a să-ţi mai cumpăr nică şi nana n-o să-ţi mai aducă cadouri şi nici Marian Lupu.

Şi dacă toată copilăria asculţi, asculţi şi tot asculţi, când naiba înveţi să gândeşti cu propria minte? Neuronii tăi când mai formează legături diferite de a celor care te învaţă să asculţi? Şi asta în condiţiile în care toţi aceşti adulţi îi doresc copilului să aibă o viaţă mai bună decât a lor, după principiu „Poate măcar copchii noştri deam or trăi mai ghini!”. Nu, dragi părinţi, bunici şi pedagogi, copchii ăştia ascultători nu vor trăi mai bine decât voi, pentru că vor fi la fel de umili şi incapabili să-şi formuleze propriile gânduri şi inhibaţi în a-şi urma propriile dorinţe şi vise. Fiind ascultători în relaţia cu voi, vor fi la fel de acultători şi în relaţia cu şefii lor, cu funcţionarii şi politicienii corupţi şi nu vor avea soluţii pentru aceste probleme, pentru că ei nu au învăţat să gândească, să facă, să greşească, să reuşească, ci doar să asculte. Şi ne mai mirăm de ce nu putem ieşi din crize succesive sute de ani la rând? De ce câştigă comuniştii şi de alde voronin au priză la public?

Culmea e că în limba română expresia „cu minte” a devenit cuvântul „cuminte”. Adică a avea minte, a fi deştept în percepţia noastră egalează cu a fi umil şi ascultător. Îmi vine să turb, nu alta!!! Mă întreb la ce moment din istoria noastră, s-a produs această adaptare. Da, ştiu, tătarii, turcii, ruşii, toţi îs devină, toţi au vrut mereu ceva de la noi şi noi ne-am adaptat cum am putut ca să supravieţuim. O fi. Dar eu dacă aş fi Academie de Ştiinţe şi în special Institut de Filologie, aş trece cuvântul „cuminte” la categoria arhaisme şi aş recomanda scoatere lui din uz. Asta cred că ar fi prima reformă CU MINTE şi deloc CUMINTE.

Cum să STAI CUMINTE la doi ani și jumate!

Zilele astea am stat la coadă într-o instituție publică vreo 45 de minute. Înaintea mea era o mamă cu o fetiță de vreo doi ani și jumate.

Copilul își tot căuta activități: punea întrebări, sărea prin pătratele de gresie de pe podea, zâmbea oamenilor din jur, se încăpățâna să stea cu călcâiele pe scaun după ce maică-sa ia zis pe un ton apăsat să le dea jos pentru că se supără tanti de la pază pe noi, după care i-a explicat că așa își murdărește hainele. Fetița s-a uitat repede la tanti de la pază să vadă dacă se confirmă temerea mamei, după care s-a mai jucat cu o lanternă roz care proiectează personaje din desene animate pe pereți, a mai explorat holul instituției numai vreo 10 secunde, pentru că maică-sa a strigat-o, speriată să nu se piardă copilul în sala de vreo 10 m2. Și când copilul a mai avut o încercare de diversificare a activităților sale, mama s-a răstit: Gata! Ți-ajunge cât te-ai jucat până acum. Șez locului! Stai cuminte!!!

Noi, adulții, când stăm locului, ne gândim la tot felul de chestii (și tot ne plictisim la un moment dat, mai ales când nu stăm de bună voie), dar un copil, la ce poate medita la cei doi ani și jumate ai săi? 🙂 Voi vă amintiți ce gânduri aveați la acea vârstă și cât timp petreceați în ‘meditații’? 🙂