Cum să STAI CUMINTE la doi ani și jumate!

Zilele astea am stat la coadă într-o instituție publică vreo 45 de minute. Înaintea mea era o mamă cu o fetiță de vreo doi ani și jumate.

Copilul își tot căuta activități: punea întrebări, sărea prin pătratele de gresie de pe podea, zâmbea oamenilor din jur, se încăpățâna să stea cu călcâiele pe scaun după ce maică-sa ia zis pe un ton apăsat să le dea jos pentru că se supără tanti de la pază pe noi, după care i-a explicat că așa își murdărește hainele. Fetița s-a uitat repede la tanti de la pază să vadă dacă se confirmă temerea mamei, după care s-a mai jucat cu o lanternă roz care proiectează personaje din desene animate pe pereți, a mai explorat holul instituției numai vreo 10 secunde, pentru că maică-sa a strigat-o, speriată să nu se piardă copilul în sala de vreo 10 m2. Și când copilul a mai avut o încercare de diversificare a activităților sale, mama s-a răstit: Gata! Ți-ajunge cât te-ai jucat până acum. Șez locului! Stai cuminte!!!

Noi, adulții, când stăm locului, ne gândim la tot felul de chestii (și tot ne plictisim la un moment dat, mai ales când nu stăm de bună voie), dar un copil, la ce poate medita la cei doi ani și jumate ai săi? 🙂 Voi vă amintiți ce gânduri aveați la acea vârstă și cât timp petreceați în ‘meditații’? 🙂